Serată de Sufragerie cu scriitorul Cosmin Leucuţa
07 iunie 2023 ⋅ Sufrageria Arădeană
Distribuie pe Facebook
Miza noastră legată de întâlnirea de miercurea ce tocmai a trecut, la serata cu scriitorul Cosmin Leucuţa, nu a fost una de analiză literară a cărților sale, așa cum în mod  hazardat s-ar fi putut gândi unii. Nicidecum. Ne-am dorit să cunoaștem omul care stă în spatele scriiturii, să identificăm resorturile care îl mână pe Cosmin înainte pe un drum adesea arid – acela prin care asumă că este un scriitor profesionist care trebuie să mai și muncească pe lângă scris  - dar care ii oferă și lui și cititorilor săi momentele unui necesar catharsis existențial. Am aflat mai multe decât scriitorul Cosmin Leucuța a lăsat să transpară din biografia sa oficială despre rădăcinile lui arădene, ancorate, prin antecesori, în două zone cu tradiție ale județului. Despre vacanțe la țară și despre câteva tipare – aproape stereotipe – pe care cititorul le poate regăsi în mai toate scrierile sale , care fac trimitere în mod evident la locurile arădene ale formării sale. Despre viață sa de când s-a mutat în Timișoara și despre evoluțiile crescendo ale familiei din care formată din oameni mari și mici și niște pisici. Dar cel mai mult am fost interesați să cunoaștem planul interior, legat de crezurile sinelui invitatului nostru legate de condiția umană, de modul în care tema romanelor sale face o trimitere la conștiință și – dacă nu chiar la inexorabila cădere a ființei umane în starea sa primordială în care pulsiunea dă knockout rațiunii, în care atavicul devine norma comună, iar dezintegrarea socială nu numai că anulează orice temei etic, dar readuce pe cântar vechea dispută filosofică  descrisă de Jean Jacques Rousseau (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni) a omului născut fundamental rău sau fundamental bun. Așadar, pornind de la frânturi din operă, am încercat să deslușim persoana, omul, personalitatea, mobilul... Viitorul prin trecut și invers. Iar rezultatul a fost unul pe cât de surprinzător pe atât de plăcut pentru – credem – toți prietenii Sufrageriei care au fost de față la mica noastră șuetă. S-a lăsat, pe final, cu cărți și autografe.  Mulțumim, Cosmin Leucuța. A fost o seară faină.
Cei interesați pot asculta integral podcastul seratei pe https://spotifyanchor-web.app.link/e/zBGW6jDKuAb


// INVITATIE SERATĂ

Serata noastră de miercuri, 7 iunie, are calitatea de a fi o fericită rezultantă a aportului prietenilor Sufrageriei la la săvârșirea (și desăvărșirea) intelectual-seducătoarei ( întru diversitate, cel puțin) liste de invitați care ne-au făcut și ne fac bucuria de a ne trece pragul. Iar faptul ca invitatul nostru din, probabil, ultima ediție din acest sezon a seratelor de miercuri este scriitorul Cosmin Leucuța, vine să încununeze un periplu al unor personalități care au marcat și marchează prezentul spațiului care ne preocupă. Un invitat care se circumscrie ciclului de ”Creatori în Arad” pe care l-am lansat la începutul acestui sezon, chiar dacă de o vreme locuiește în Timișoara, iar scrierile sale zboară spre universalitate.
Cosmin Leucuța (n. 1986, Arad) a început să scrie povești la vârsta de 14 ani. La vârsta de 23 de ani a scris bildungsroman-ul Laptele negru al mamei, care este câștigătorul concursului de debut organizat de editura Adenium în anul 2013.
În același an, un alt roman de-al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a, organizat de editura Humanitas.
În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar Incubatorul de Condeie și din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii și editoriale pe teme variate. Din 2017 face parte din echipa editorială a revistei digitale LiterNautica.
În 2017, a publicat la Casa de Pariuri Literare o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora, iar în 2018 a publicat la POLIROM cartea Hoodoo, un road-novel supranatural pentru care Gala Tinerilor Scriitori i-a decernat premiul Tânărul Prozator al Anului 2018. În 2020 a revenit cu un alt volum de proză scurtă, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, pentru care a primit din nou premiul Tânărul Prozator al Anului. Ultimul său roman, Cerul ca oțelul, apărut la Humanitas a fost nominalizat la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” 2023. Este prezent în antologiile Treisprezece. Proză fantastică și Dragostea când te doare, coordonate de Doina Ruști.
Locuiește lângă Timișoara, împreună cu cele patru pisici ale sale.
Ca să întâlniți scriitorul – nu neapărat și pisicile – vă așteptăm miercuri, 7 iunie, de la ora 19.
Nota: Intrarea la acest eveniment este liberă